Botesti jud Vaslui  Comuna Boţeşti este situata in nord-estul judetului Vaslui şi are în administrare patru sate componente şi anume: Boţeşti – satul reşedinţă de comună, Găneşti, Gugeşti şi Tălpigeni, vecinătatea fiind dată la Nord de comuna Micleşti şi comuna Dolheşti – judeţul Iaşi, la Sud de comuna Tătărani, la Est de comuna Buneşti-Avereşti, iar la Vest de comuna Soleşti.
Mărturiile arheologice atestă existenţa neîntreruptă a populaţiei autohtone dace pe aceste meleaguri, cu mult timp înaintea erei noastre, însă prima menţiune verosimilă despre vechimea satului Boţeşti datează din anul 1443, aşa cum rezultă din Analele Academiei Române, aflate în Arhivele Statului din Iaşi.

Obiective de interes:
Biserica “Sf. Nicolae” a curţii boiereşti Dimachi-Arghiropol – Sat Gugeşti – ridicată în anul 1819, de către Nicolae Dimachi, mare vornic şi soţia sa, Pulcheria Miclescu, ca paraclis al reşedinţei fondate în secolul al XVIII-lea, la câţiva metri de biserica veche cu hramul ,,Sf. Voievozi” din secolul al XVII-lea (c.1690), recladită în secolul al XVIII-lea.
DSCN0264 DSCN0287