Comuna Rafaila este un sat mănăstiresc, întemeiat pe lângă schitul călugărului Rafail, de la care şi-a luat și numele. Pomenit în documente încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, satul păstrează o legendă a întemeierii lui, tot de pe vremea marelui domnitor. Se spune că în urma luptei cu turcii, Ştefan ar fi răsplătit, pentru faptele de vitejie, pe arcașul Radu Bălteanu cu o parte din Valea Stemnicului, unde acesta se retrage, nu înainte de a se călugări. Aici construiește o biserică din lemn, iar slujitorii care au îngrijit schitul aveau să fie și primii locuitori ai așezării de mai târziu, Rafaila.
Prima atestare documentară a mănăstirii Rafaila şi a locurilor pe care se află este un Hrisov dat în Iaşi, la 4 decembrie 1599, de domnitorul Moldovei Ieremia Movilă.
Cercetările arheologice au descoperit urme de locuire neolitică, în două puncte ale localităţii Rafaila:
“Piciorul Hârbului”, situat în partea de vest a satului, la o distanţă de aproximativ 1,00 km faţă de zona locuită, între râurile Stemnic şi Recea. Aici au fost descoperite diferite unelte din silex, piatră, os, dar mai ales vase şi fragmente ceramice.
“Ezer”, situat între pârâul Stemnic şi un afluent al său, unde s-a descoperit un depozit de bronz format din fibule de tip pasmanterie, un colţ fragmentat şi un vârf de lance.
Cultura pe teritoriul comunei Rafaila este reprezentată și conservată în primul rând prin tradițiile păstrate de localnici, manifestate an de an, în special cu ocazia sărbătorilor de iarnă și a sărbătorilor calendaristice.
De asemenea, grupul ”Rândurile”, coordonat de către directorul Căminului Cultural, grupurile de artiști de la Școala Rafaila, care păstrează portul popular, cântecele și dansul, și meșterii care executa diverse lucrări în lemn, printre care cele mai des întâlnite sunt icoanele, sunt principalii factori care duc mai departe obiceiurile și implicit cultura locului, într-un cadru organizat.

Obiective de interes:

  • Mănăstirea Rafaila cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” – vechimea schitului cu obşte de călugări duce spre secolul al XVI-lea. După biruinţa de la Podu Înalt împotriva turcilor în 1475, Ştefan cel Mare întâlneşte în lunca Băltenilor din sus de Vaslui, doi copii plângând după omorârea părinţilor lor de către turci. Erau Radu şi Irina Bălteanu, fiii unui pădurar. Drept mângâiere, marele Voievod, căruia copiii îi cer răzbunarea părinţilor, a dat fiecăruia câte o moşie. Pe Radu, Ştefan îl face mai târziu oştean vestit al lui şi o bucată de timp s-a numit Radu Arcaşu. Mai târziu, Radu se lasă de ostăşie şi merge la mănăstirea Neamţului, unde se face călugăr cu numele de Rafail. Spre bătrâneţe se retrage la moşia sa, unde în fundul văii Stemnicului, în locuri acoperite de codrii bătrâni a ridicat o bisericuţă din lemn. Aceasta s-a întâmplat pe la 1531, dar aşezământul monahal este atestat documentar în anul 1599. Bisericuţa din lemn, construită de călugărul Rafail, ruinată, a fost mutată în anul 1838 în vatra satului, acum fiind biserica parohială a satului Rafaila. Biserica de zid, existentă astăzi, a fost construită în anul 1834, renovată în 1916 şi apoi în 1940 în urma cutremurului.
 Rafaila jud Vaslui  DSCN0144  DSCN0146